Meniu

ANUNȚ | DISTRIBUIRE AJUTOARE ALIMENTARE DIN FONDURILE UNIUNII EUROPENE POAD 2018/2021 LOT 3 / TRANSA V

Edward 1 an în urmă 0

ncepând cu data de 24.11. 2022 Directia Asistenta Sociala Oltenita va începe livrarea de pachete cu produse alimentare în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2018/2021- lot 3 – transa V/2022.

Întrucât ne dorim ca beneficiarii acestui program să fie cât mai bine informați, dar și pentru a veni în sprijinul autorităților locale, care prin serviciile de asistență socială, vor realiza distribuția efectivă a pachetelor, facem următoarele precizări cu privire la modificările cele mai importante ale programului, conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate:

In zilele lucratoare din intervalul 24.11.2022- 06.12.2022 ajutoarele se vor distribui urmatoarelor 2 (trei) categorii de persoane care au calitatea de destinatari finali ai POAD, și anume:

a)-persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare (titularii aflați în plată);

b)-familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilite prin dispoziţie scrisă a primarului (titularii aflaţi în plată, precum şi membrii de familie a acestora);

Incepand cu data de 07.12.2022 in limita stocului disponibil, destinat :

  1. c) persoanelor cu handicap grav si accentuat, acordat in baza Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare in ordinea prezentarii dupa principiul ,,primul venit – primul servit”.

Ajutoarele alimentare se pot ridica de către beneficiari în baza prezentării actului de identitate valabil (în original) si a unei copii a cuponului de pensie sau a certificatului de incadrare in grad de handicap, dupa verificarea identităţii persoanei , a numelui inscris pe  lista de distributie şi a semnării de primire a produselor.

Produsele pot fi ridicate de catrer orice reprezentant al persoanei beneficiare, numai după prezentarea ambelor acte de identitate valabile (beneficiar şi reprezentant), în original si a unei copii a cuponului de pensie sau a certificatului de incadrare in grad de handicap.

Distribuirea produselor se va face la adresa din str. Traian, nr. 16- sediul Cantinei de ajutor social Oltenita,  conform orarului:

                          Luni-Joi     08,00-15,00

                          Vineri         08,00-13,00

DIRECTIA ASISTENTA SOCIALA OLTENITA

Scris De

Lasă un Răspuns

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.